Președintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, a supervizat sâmbătă testarea unui „lansator de rachete multiplu”, a informat duminică agenția nord-coreeană de presă KCNA, citată de The Guardian.
Potrivit analiștilor, acesta pare a fi al patrulea astfel de test realizat de Coreea de Nord de la summit-ul dintre Kim și președintele Statelor Unite, Donald Trump, din februarie. În acel moment discuțiile privind denuclearizarea nu au dus la niciun acord.
Coreea de Nord este nevoită să dezvolte arme de acest tip pentru a contracara „amenințările militare în creștere și ofensiva dusă de forțele ostile”, a declarat președintele Kim Jong-un. El a mai spus că oamenii de știință care au dezvoltat rachetele sunt „o comoară (…) care nu poate fi dată la schimb pentru nimic”.
Agenția de stat KCNA a anunțat sâmbătă că Phenianul „nu își va da securitatea națională la schimb pentru ridicarea sancțiunilor”.
Garda de Coastă a Japoniei a informat încă de sâmbătă dimineață că a detectat un nou proiectil lansat de Coreea de Nord, în timp ce agenția sud-coreeană Yonhap a relatat că au fost testate două rachete.
Administrația prezidențială a Coreei de Sud a anunțat că va ține o întrevedere a Consiliului Național de Securitate pe tema testelor recente efectuate de nord-coreeni.